Timișoara jubilează încă după titlul cucerit duminică de rugbyști. E și normal, iubitorul de sport din oraș n-a mai trăit o asemenea satisfacție din 1991. Sportul timișorean traversează un moment favorabil, care, dacă ar fi bine gestionat, ar putea duce la renașterea și a altor sporturi de mare tradiție, intrate de mult în adormire. Caz concret: handbalul feminin.
50 până la 100 de spectatori. Aceasta e asistența la meciurile de handbal feminin din Timișoara, indiferent că joacă Universitatea sau mai tânăra CS. În urmă cu trei-patru decenii, aceeași tribună era umplută până la refuz, iar pe parchet se practica aceeași disciplină.
Timișoara a avut odinioară o echipă ce a reușit să domine întrecerea internă aidoma Oltchimului de astăzi. Între 1968 și 1978, Universitatea, pregătită de regretatul Constantin Lache, reușea să câștige 9 titluri naționale. Ba mai mult, în 1973, a disputat o finală de Cupa Campionilor, pierdută la Bratislava în fața celei mai puternice echipe eurpene din acea vreme, Spartak Kiev. Anii au trecut, iar Timișoara a ajuns, din pretendentă la titlul de campioană continentală, în situația de a nu mai îndrăzni să spere nici măcar la promovarea în prima ligă.
Timișoara are, în acest moment, două echipe de handbal feminin, Universitatea și CS, însă ambele se zbat în anonimatul eșalonului secund. Deși anul trecut CS-ul lui Sorinel Voicu a obținut biletele pentru barajul de promovare, efectivul incomplet l-a determinat pe tehnician să renunțe la lupta pentru accederea în elită. Anul acesta, visul promovării s-a frânt după primele etape, în care echipa a demonstrat că e departe de nivelul etalat de formațiile din Deva sau Slatina.
„Foarte multe echipe s-au întărit cu jucătoare de la Centrul Național de Excelență. Sunt jucătoare care nu prea aveau unde să joace și au venit la echipele care trag la promovare. Într-adevăr, e o promovare mai ușoară, dar e destul de greu. Bătălia se va da între Deva și Slatina, plus alte câteva echipe ce pot încurca socotelile, cum ar fi Sebeș, Caracal și cele două echipe din Pitești. Oricum, dintre echipele pe care le-am întâlnit până acum, niciuna n-ar putea face față în Liga Națională”, a declarat Sorinel Voicu.
Tehnicianul lui CS Timișoara a încercat să găsească și o explicație pentru situația jenantă în care a ajuns un sport ce a adus în total 11 titluri pe Bega. „Mie nu-mi rămâne decât să dau fetelor un moral bun și să nu îmi ies din pepeni la un moment dat și să spun că am terminat-o cu handbalul. Eu nu prea sunt obișnuit să pierd. Orice aș face, îmi doresc să fiu printre primii sau măcar să nu îmi pară rău pentru ce transpir. Dar în situația asta, mă bat cu morile de vânt. Handbalul feminin nu e ajutat de nimeni, de mai bine de 15 ani, și chiar pot spune că am un aport de cam 80% pentru menținerea în viață a echipelor din oraș. La băieți s-au mai găsit oameni care să se îngrijească de Poli. Dar la noi jucătoarele nu vin, iar Liceul „Banatul”, cu părere de rău, nu a dat încă jucătoare pe care să te poți baza”, a msi spus Voicu.
Dacă la handbalul masculin, tricoul de joc al Politehnicii Timișoara e plin de sponsori, la fete ambele echipe joacă cu tricourile intacte, exact ca pe raftul din magazin. „Ca orice sponsor, nu pare tentat să dea bani pentru o asemenea echipă, când vede că e în liga a doua. Ce reclamă îi putem face noi? La baschet sunt jucători cu nume, echipa a câștigat trofee, a fost vicecampioană și pe acest fond a apărut și cea de-a doua echipă. La noi, spuneți-mi o fată formată în ultimii ani care e de performanță…”, a conchis Sorinel Voicu.
Dacă tot am vorbit despre titlul de la rugby, să ne amintim că nu mai departe de acum trei ani, „universitarii” se zbăteau într-o sărăcie lucie. Aproape toți jucătorii au fost nevoiți să-și găsească locuri de muncă alternative pentru a supraviețui, iar Dănuț Borzaș se zbătea să le asigure acestora măcar un acoperiș deasupra capului. Sosirea unui om ca Dan Dinu și emulația creată în jurul echipei din Ronaț le putem considera adevărate minuni, în contextul general al sportului timișorean. O situație la care handbalul feminin, voleiul sau poloul pe apă (dispărut complet de 12 ani) nici n-ar îndrăzni să viseze.
Articol de: Gabriel Toth
Sursa: www.druckeria.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu