
Monica Bahuczki, revenind la matcă şi care este subiect al unui transfer internaţional implicând o birocraţie mai complexă legată şi de obţinerea cărţii verzi, se regăseşte printre numele aflate pe lista de achiziţii a profesorului Sorin Voicu, fost handbalist polist şi “suflet” al iniţiativei, ca şi conducător al grupării şi totodată antrenor, nefiind însă exclus ca profesorul Vasile Fărcaş să fie capacitat în stafful tehnic într-o postură de consiliere. Bahuczki s-a pregătit în perioada de acumulări şi cea precompetiţională cu Clubul Sportiv, fiind foarte probabil să se regăsească în lotul convocat pentru sâmbătă.
“Mai sunt alte două-trei jucătoare ale căror nume preferăm momentan să nu le dăm publicităţii, până când transferul lor nu este o certitudine”, a explicat profesorul Voicu, prodecan al Universităţii de Vest.
Cât despre Universitatea, profesorul Cornel Jude aşteaptă la rândul său revenirea pe banca tehnică a unui club divizionar feminin, iar dacă în privinţa derbyului din 17 septembrie lucrurile sunt clare, “U” – C.S., mai confuză este situaţia, dacă este să te iei după portalul oficial federal, www.frf.ro, în ceea ce priveşte runda secundă, o intermediară, de miercuri 28 septembrie, în care CS figurează ca jucând acasă, cu Universitatea Reşiţa, retrogradata reîmprospătată cu 5 junioare de la HC Jimbolia, iar “U” Timişoara tot… acasă, şi încă de la aceeaşi oră, cu CSM Sfântu Gheorghe. Să poată fi vorba oare de un cuplaj!? Nici n-ar fi rău, la urma urmei…
Clubul Sportiv, care va căuta în timp investirea unui cuplu de antrenori, îşi doreşte ca meciurile de pe teren propriu din week-end să le dispute sâmbăta la ora 11.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu