CS Timișoara a prins liderul

Clubul Sportiv Timișoara a prins din urmă liderul CSS Caracal, în fruntea clasamentului Diviziei A, Seria B, chiar înainte de Paște. Timișorencele au câștigat ultima partidă de acasă cu HC Alba Sebeș și au profitat de pasul greșit al Caracalului, care a pierdut la Târgu Mureș. Ambele echipe au 27 de puncte, fiind despărțite de golaveraj, și se vor întâlni peste două etape, la Timișoara.

CS Timișoara s-a impus în ultimul meci disputat înaintea pauzei de Paști. Bănățencele au trecut acasă, cu 34-32, de HC Alba Sebeș, după un joc destul de echilibrat, în care s-a văzut pauza de aproape o lună. Pentru CST au revenit și jucătoarele care au avut probleme de sănătate, cu excepția Doinei Roman. CSS Caracal, un lider destul de surprinzător cu foarte multe junioare în componență, s-a împiedecat la Târgu Mureș, de echipa care ocupă locul 4 în clasament. Mureșencele s-au impus cu 33-32. În urma acestor rezultate, atât CSS Caracal, cât și CS Timișoara, au adunat 27 de puncte, după 18 meciuri.

Program

În etapa următoare, programată sâmbătă, 21 aprilie, CS Timișoara are o deplasare grea la Bistrița, iar CSS Caracal primește pe HC Alba Sebeș. Miercuri, 25 aprilie, va avea loc duelul direct pentru prima poziție, când CS Timișoara va găzdui partida cu CSS Caracal. În ultimele două etape, CS Timișoara mai are programată o deplasare la Bowling Bobowling Sfântu Gheorghe și va încheia pe teren propriu, cu Chimia Râmnicu Vâlcea. Caracalul mai are deplasarea de la Vâlcea și meciul de acasă cu Universitatea Reșița.

Distanță liniștitoare față de următoarele clasate

CS Timișoara luptă cu CSS Caracal pentru prima poziție, dar oltencele nu au drept de promovare în prima ligă. Echipele de pe locurile 3 și 4, echipele din Târgu Jiu și Târgu Mureș se află la o distanță de cinci puncte de primele două clasate. Formația din Târgu Jiu are un meci mai puțin disputat. Totuși, e greu de crezut că cele două pot recupera diferența, astfel că CS Timișoara poate să se gândească deja la turneul de promovare, în cazul în care va mai avea loc. La baraj, timișorencele ar da piept și cu formațiile retrogradate din prima ligă.


La vârf, clasamentul Diviziei A, Seria B arată astfel:


Articol de: Andreea Vlase

Sursa: www.banatsport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu