Junioara Mădălina Istrate, 11 goluri din 11 aruncări de pe extremă, pentru senioarele lui CS Timişoara: 39-32 la Reşiţa

Primele semne ale primăverii aduc şi speranţe reînoite, iar o junioară crescută la LPS Banatul şi evoluînd cu dublă legitimare la CS Timişoara, cu care testează rigorile diviziei secunde, oferă indicii că semicercul local încă produce, în ciuda crizei actuale la nivelul senioarelor. În această după-amiază, la Reşiţa, într-un derby bănăţean şi al vecinelor în ierarhie, Mădălina Istrate a marcat 11 goluri din tot atîtea aruncări la poartă.

Triumful de la Reşiţa coincide cu prima victorie stagională în deplasare pentru gruparea aflată în cel de-al doilea sezon de existenţă şi reprezintă o revanşă pentru oarecum surprinzătorul 32-33 din tur, timişorencele avînd azi şi opt goluri avans la un moment dat.

CS Timişoara s-a impus astăzi cu 39-32 (16-14) în faţa Universităţii, la Reşiţa, înregistrînd a cincea victorie stagională şi apropiindu-se la patru puncte de cărăşence, situate pe locul 10. Oaspetele au condus tot meciul, în general cu 4, 5 sau 6 goluri diferenţă, normă de la care rareori s-au abătut, dar senzaţia acestui joc din cea de-a şasea rundă a returului a fost oferită de Mădălina Istrate, cu 11 goluri din 11 aruncări, junioara în vîrstă de 16 ani defilînd pe extrema dreaptă şi profitînd de avantajul de a trimite la poartă şi cu mîna stîngă, şi cu dreapta.

Mai experimentatele Crapciu-Cioriciu, cu 9 goluri, Marin, cu 8, Malac, cu 7, Bahuczki, cu două, respectiv junioara Andrei, tot cu două, au adăugat reuşitelor unei frumoase victorii, care mai îndulceşte nota returului elevelor lui Sorinel Voicu.

Fără Cluci, convocată dar care n-a putut face deplasarea, antrenorul Voicu a început în formula Durac – Crapciu-Cioriciu, Marin, Munteanu, Bahuczki, Malac, Istrate, mai apelînd şi la Ţurlea respectiv Obreja, Iosin, Sângeorzan şi Andrei, în vreme ce Groza a rămas pe banca de rezerve.

Şi ar mai fi 7 etape rămase, începînd cu primul week-end din aprilie. Momentan, din nou pauză pe semicercul ligii a doua feminine…


Articol de: Mihai Comşulea
Sursa: www.sporttim.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu