CS Timişoara se impune

CS Timişoara a câştigat cu 25-40 derby-ul primei etape a Diviziei A de handbal feminin cu rivala locală Universitatea. Studentele au început mai bine şi au condus în debutul primei părţi, însă experienţa jucătoarelor lui Sorin Voicu a făcut diferenţa.

Universitatea Timişoara a început mai bine derby-ul cu CS Timişoara şi după primele 6 minute conducea cu 5-2, însă până la pauză handbalistele echipate în alb-albastru au revenit şi şi-au asigurat o diferenţă de şapte goluri, 18-11. În partea a doua a jocului CS Timişoara a continuat să joace bine, iar intervenţiile bune ale portarului Florentina Grigore nu au fost suficiente pentru ca Universitatea să evite înfrângerea cu 25-40.

“Mă aşteptam ca la început să fie puţin haos pentru că încă suferim la omogenitate, dar mă bucur că am debutat cu bine în campionat. Fetele au şi greşit, dar în acest moment e ceva normal. Experienţa jucătoarelor ne-a ajutat.” Sorin Voicu, antrenor – CS Timişoara

“Sunt mulţumit de portar şi de alte două sau trei jucătoare. Nu cred că acest meci s-a jucat pe teren şi cine ştie handbal, ştie la ce mă refer.” Cornel Jude, antrenor – Universitatea Timişoara

Cea mai bună marcatoare pentru CS Timişoara a fost Călina Calu, autoare a nouă goluri, în timp ce pentru Universitatea, Florina Biro a marcat de 8 ori. În runda viitoare ambele echipe timişorene joacă pe teren propriu. CS Timişoara primeşte vizita Universităţii Reşiţa, în timp ce Universitatea Timişoara înfruntă CSM Sfântu Gheorghe.

Articol de: Daniel Bâlteanu

Sursa: www.tvt89.ro

tags: handbal Timisoara, Sorinel Voicu, CS Timisoara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu