Derby in handbalul feminin timisorean

Handbalul feminin timişorean va avea mâine un nou start. În ediţia 2011-2012 vor lua startul în Divizia A, Seria B, un număr de 12 echipe. Timişoara va participa în acest an cu două echipe. Universitatea Timişoara şi CS Timişoara se vor întâlni în prima etapă a diviziei A, seria B în Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timişoara cu începere de la ora 14:30.

După lungi discuţii, FRH a hotărât ca la startul seriei B a diviziei A de handbal feminine să poată fi un număr de 12 echipe. Iniţia s-a decis că doar 11 echipe vor participa în seria vest, sud-vest. În aceste condiţii Universitatea Timişoara ar fi urmat să stea în prima etapă, iar CS Timişoara să joace acasă cu Naţional Râmnicu Vâlcea. Admiterea celei de-a 12-a echipe a făcut posibil derby-ul timişorean încă din prima etapă.


CS Timişoara debutează în handbalul feminine timişorean şi românesc chiar pe terenul echipei care le-a dat mai multe jucătoare, Universitatea Timişoara. Echipa pregătită de profesorul Sorin Voicu, CS Timişoara, îşi doreşte un parcurs cât mai bun în această ediţie de campionat, având programată chiar promovarea pe prima scenă a handbalului românesc după câţiva ani. La debutul său, noua echipă vrea să facă un meci frumos împotriva omoloagei sale mai mari, Universitatea Timişoara,un meci care să atragă susţinătorii sportului cu mingea pe semicerc în tribunele sălii “Constantin Jude” din Timişoara. “Dorim să facem un meci frumos, lumea să vină la sală şi să fie alături de handbalul timişorean. Fiecare echipă îşi doreşte întotdeauna Victoria. (…) Un prim 7 ar fi hazardant. (…) Eu prefer să fac echipa la momentul jocului. Va face parte din primul 7 cine este mai în vână sau cine cred eu că se pretează la momentul respectiv pentru că şi încălzirea mă poate decide cine va fi în primul 7 şi nu neapărat în primul 7. Fiecare jucătoare care intră pe teren trebuie să-şi facă treaba pe postul ei”, a declarat pentru banatsport.ro, antrenorul echipei CS Timişoara, profesorul universitar Sorin Voicu.

Universitatea Timişoara, echipă cu un palmares glorios în handbalul feminin românesc, va încerca să facă uitată evoluţia de anul trecut când a încheiat pe penultimul loc în clasamentul diviziei A, seria B. Cu un lot schimbat faţă de ediţia trecută, în care se mai regăsesc doar 10 handbaliste din vechea garnitură, dar şi cu un antrenor numit în urmă cu o lună, Universitatea Timişoara porneşte pe un nou drum. “Va fi un meci de ambiţie în primul rand. Eu doresc ca cel mai bun să câştige pentru handbalul timişorean. Echipa care a rămas la Universitatea Timişoara va face tot ce omeneşte este posibil, chiar dacă ne lipsesc jucătoarele care au plecat, chiar dacă mai avem o fată suspendată, să ne apropiem victoria”, a declarat pentru banatsport.ro, antrenorul echipei Universitatea Timişoara, profesorul Cornel Jude.

De la Universitatea Timişoara nu va juca în acest meci Gabriela Curtuiuş, interul stâng al studentelor având de ispăşit o suspendare de două etape, suspendare din ediţia trecută.

Articol de: Cornel Seracin

Sursa: www.banatsport.ro

tags: handbal Timisoara, Sorinel Voicu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu